Șefii poliției vrâncene invitați de onoare la ziua unui copil de 10 ani!

Șeful IPJ Vrance și adjunctul său au participat ieri la ziua de naștere a unuia dintre cei cinci frați din Ciușlea care au fost pregătiți pentru școală de polițiștii vrânceni, zilele trecute. Așadar, cei doi comisari șefi, Remus Nica și Vasile Marin, s-au dus la Garoafa pentru a-i face o surpriză lui Ionel cu ocazia împlinirii a zece ani.


Oamenii legii nu s-au dus cu mâna goală. Ajutați de cei cinci frați ei au organizat o masă festivă la care au fost invitați și câțiva prieteni din apropiere. S-a râs, s-a discutat chiar și pe teme de ciclism, una dintre pasiunile șefului IPJ, s-a mâncat tort și, în general, toată lumea s-a simțit foarte bine.
La plecare, după ce sărbătoritului i s-a cântat „La mulți ani”, polițiștii i-au promis lui Gabi, frățiorul lui Ionel care îndrăgește atât de mult meseria de om al legii, că vor fi prezenți și la aniversarea sa.


„După ce am cântat clasicul “La mulți ani!”, a venit și momentul luării de   rămas-bun. La plecare, am făcut însă o nouă promisiune! La rugămintea duioasă a lui Gabi, frățiorul cel mic ai cărui ochi sunt în ton cu uniforma de polițist și care își dorește să urmeze această meserie, am promis că vom fi prezenți și la aniversarea zilei lui de naștere”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

Adauga comentariu