Primarul Cristi Misăilă se pregătește să „arunce peste bord” alt șef de instituție. De data aceasta e vorba de Mihai Ciobotaru, directorul Direcției de Asistență Socială Focșani!

Epurarea începută de Cristi Misăilă odată cu venirea sa la conducerea Primăriei Municipiului Focșani continuă. Dacă la început, adică după alegerile din 2016, nu era foarte clar cum se va comporta și care va fi strategia „de joc” a tinerelului taciturn care l-a înlocuit pe mult prea experimentatul Decebal Bacinschi, după o vreme toată lumea a înțeles că are de a face cu un lup în blană de miel.


La scurt timp după ce și-a văzut saculeții în teleguță, lucru pe care aproape că nu l-a crezut posibil nici în dimineața de după scrutin, Cristi Misăilă a început să-și consolideze poziția cu oameni fideli noii conduceri.


Treptat, unul câte unul, oameni care păreau de neclintit până mai ieri, au început „să plece și să iasă la pensie”. Unii în liniște, ca Mieluș Nazîru, alții cu procese și tărăboi. Până la urmă, această „noapte a cuțitelor lungi” s-a prelungit până în ziua de față. Iată că după plecarea directorului CUP Salubritate, Viorel Profiroiu, și a șefului SVSU, Georgian Nicolae, se aude că a venit rândul altui șef  de instituție subordonată consiliului local, respectiv a directorului Direcției de Asistență Socială Focșani, Mihai Ciobotaru.


Cercul este aproape închis. Așa după cum spun unii, primarul și-a dorit mereu să vadă în jur un peisaj „tânăr și frumos”, lucru care s-a și întâmplat. De altfel, edilul a spus pe undeva, într-un anumit context, că nu a făcut decât să aducă profesioniști în primărie, realitate de care cei plecați (sau în curs de) din instituție nu se îndoiesc.

 

Foto credit: Monitorul de Vrancea

Adauga comentariu