Primăria Focșani începe controalele în școli. Fiecare unitate de învățământ trebuie să cumpere din fonduri proprii săpun, servețele de hârtie, materiale dezinfectante, dar și măști de protecție

Nu ne jucăm de-a gripa în Vrancea! Până acum județul nostru a fost ferit de cazuri grave de gripă, iar autoritățile promit să ia toate măsurile pentru ca pericolul îmbolnăvirilor să fie unul scăzut spre inexistent. În cadrul Colegiului Prefectural de la finele lunii trecute a fost aprobat un plan de acțiuni pentru limitarea cazurilor de îmbolnăviri de gripă la nivelul unităților de învățământ din județ, iar acum Primăria Focșani asigură că nu va fi luată prin surprindere de această boală. Cu o mențiune, se subliniază într-un comunicat de presă: „regretăm faptul că nu am fost invitați sau cel puțin să ni se aducă în mod oficial la cunoștință măsurile care s-au stabilit a fi luate în cadrul ședinței ...în condițiile în care la nivelul Municipiului Focșani activează nu mai puțin de 30 unități școlare (grădinițe, școli, licee, colegii și cluburi școlare), considerăm că era necesară prezența noastră la aceste discuții sau măcar să fi fost informați în regim de urgență de către Instituția Prefectului – Județul Vrancea sau Inspectoratul Școlar Județean Vrancea”.

Azi a avut loc o verificare în unitățile de învățământ, urmată de o ședință, iar acum reprezentanții primăriei țin să sublinieze că nu se lasă supărați de atâta lucru, drept pentru care anunță că municipalitatea e pregătită pentru orice. În perioada următoare, echipe mixte formate din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Vrancea și ai Direcției de Asistență Socială Focșani din cadrul Primăriei Municipiului Focșani merg pe cont propriu în școli pentru verificarea activităților cabinetelor școlare. Totodată, primăria face apel ca „directorii de unități școlare să adopte toate măsurile pentru evitarea declanșării unor focare de gripă”.

Fiecare unitate de învățământ trebuie să aibă în dotare materiale pentru igiena mâinilor (apă, săpun, servețele de hârtie), material dezinfectant și covorașe dezinfectante, măști de protecție. Materialele dezinfectante vor fi utilizate zilnic pentru efectuarea corectă a operațiunilor de dezinfecție a claselor, holurilor, toaletelor și celorlalte spații din școli. Va fi asigurată respectarea normelor de igienă personală, atât a elevilor, cât și a cadrelor didactice. Activitatea cabinetelor școlare va fi intensificată prin realizarea triajului zilnic al elevilor și cadrelor didactice. 

Facem un apel ca toate unitățile școlare să își evalueze stocurile de materiale din lista mai sus amintită și dacă este cazul să ne solicite în regim de urgență fondurile necesare în vederea aprovizionării și utilizării acestora. Menționăm faptul că până în prezent NICIO unitate de învățământ nu a făcut vreo astfel de adresă. 

De asemenea, facem un apel și către părinți, în cazul în care copiii prezintă simptomele gripei (febra mai mare de  38°C, tuse puternică, dureri de gât, nas înfundat sau care curge, frisoane, cefalee sau durere de cap intensă, nu suportă lumina, disconfort generalizat, slăbiciune, ochi rosii, iritați) să nu îi mai ducă la școală și să meargă de urgență la medicul de familie sau la medicul specialist.

Totodată, rugăm cadrele didactice și părinții să comunice, în permanență, pe toate canalele media (WhatsApp, Messenger și platforma Adservio), astfel încât să fie toată lumea la curent cu ultimele informații și măsuri care trebuie luate în cazul apariției unor cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal.   

Cu rugămintea către toți focșănenii să respecte aceste câteva măsuri de igienă și prevenție, anunțăm în mod public că Primăria Municipiului Focșani este pregătită să asigure tuturor unităților școlare întregul suportul financiar, astfel încât sănătatea preșcolarilor, școlarilor și a cadrelor didactice să nu fie niciun moment pusă în pericol”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Focșani. 

Adauga comentariu