Primar fiind, desculț cutreieram! Ce averi a mai făcut primarul meu! Astăzi, edilul comunei Câmpuri, Costel Mateiu

Costel Mateiu „ocârmuiește” cu înțelepciune social-democrată comuna Câmpuri din 2012, în prezent aflându-se la al doilea mandat de primar, cu posibilitate de reînnoire la alegerile locale din acest an. Lăsând la o parte episodul din noiembrie 2017, atunci când a făcut o călătorie gratuită cu mașina „mascaților”, fiind acuzat de abuz în serviciu și fals, ne-am gândit să explorăm comparativ situația financiară a edilului în cauză.


Actualul șef al adminsitrației publice locale din Câmpuri era un om modest atunci când a pășit sfios și bretonat în biroul destinat primarului din comună. Potrivit declarației de avere, semnată cu mână tremurândă de emoție la 17 iulie 2012, Costel Mateiu poseda o palmă de pădure întinsă pe 40 de hectare, cumpărată cu sudoarea frunții pe parcursul a șase ani, între 2004 și 2010, dar și o modestă parcelă de teren agricol, numai 5 hectare, achiziționată în 2006.


Pe numele primarului de atunci și de azi nu figura vreo locuință, însă nu vrem să facem speculații cum că și-ar fi odihnit capul sub cerul înstelat. De asemenea, lui Costel Mateiu pare să-i fi plăcut mersul pe jos, întrucât pe numele său nu figurează nici un mijloc de locomoție, încrederea în pantofi fiind singura care i-a purtat pașii pe drumul vieții.  


Blagoslovit de Cel de Sus cu înțelepciunea legendară a țăranului vrâncean, Costel Mateiu nu a căzut în patima celor care-și deschid depozite prin bănci, însă, după puterile sale, a reușit un credit în valoare de 33.000 de lei, contractat în 2005 și scadent în anul devenirii sale ca primar, 2012.


Așa cum am spus, Costel Mateiu nu era un om ajuns atunci când a intrat în primărie. Ori, cel puțin, așa arată declarația sa de avere din 2012. Fără „salar”, cu o subvenție a cărei valoare n-o să o știm niciodată din motive necunoscute, reavănul primar de atunci pare să fi supraviețuit doar din alocațiile copiilor.

Ultima declarație de avere a primarului din Câmpuri, cea din 2019, nu a fost de găsit pentru simplul fapt că nu există. În schimb am dat de penultima, cea din 2018. Am observat cu bucurie că ceva, ceva, s-a schimbat în viața edilului, și anume concepția sa despre mersul pe jos.


Dacă la momentul acela (nu știm în prezent) Costel Mateiu nu-și sporise averea latifundiară, rămânând cu cele două prăjini de teren menționate mai sus, el s-a răzbunat cu prisosință pe viața plină de vicisitudini ce i-a adus stricăciuni însemnate încălțărilor  de-a lungul și de-a latul vremii.


Așadar, îl aflăm nu cu una, nici cu două, ci chiar cu patru mijloace de transport: un autoturism marca „Wolsvagen” Passat (fabricație 2009), un Audi A3 (fabricație 2006), un tractor Renault (1999) și o autoplatformă MAN (1994). Aferim! Bătăios omul, n-avem ce căta nod în papură!


Mergând mai departe și răsfoind cu încântare filele îngălbenite de timp ale declarației de avere, aflăm că edilul, gospodar cinstit, a reușit să-și cumpere toate cele doar cu „salarul” de primar al comunei Câmpuri. În 2017, acesta a fost de 42.458 lei, bani suficienți pentru o fire strângătoare ca a primarului să mai cumperi pe lângă mașini o șaretă, ba chiar și un catâr mai mic.


O nelămurie avem, totuși. Dacă badea Mateiu a reușit în viață doar cu retribuția de primar, ce-o fi făcut cu roadele ogorului de 5 hectare ori cu mândrețea de pădure? Pesemne că o fi luat aprigă înțelepciune de la cuvintele lui Ștefan cel Mare cum că „Moldova nu-i a mea și nu-i a voastră, ci a urmașilor, a urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor!”.

 

Adauga comentariu