Prefectul Berbece îi somează pe primari să le găsească spații de carantină vrâncenilor care vor veni acasă pentru Sărbătorile Pascale

Vrancea, ca multe alte județe, este din ce în ce mai populată de fii și fiicele sale, întorși din străinătate. E suficient să ne uităm la cifrele în creștere continuă a persoanelor aflate în carantină sau în izolare pentru o concluzie, însă situația este confirmată inclusiv de Instituția Prefectului Vrancea.

În aceste zile, premergătoare Sărbătorilor Pascale, județul Vrancea se confruntă cu un aflux mărit de cetățeni ce sosesc din „zonele roșii” ale epidemiei din Europa, persoane care, potrivit reglementărilor în vigoare, trebuie să stea în carantină 14 zile. Este o măsură preventivă de maximă importanță, care protejează atât pe cei veniți, cât și familiile lor sau pe toți cei cu care ar putea intra în contact. Carantina nu reprezintă nimic altceva decât cea mai bună măsură pentru persoanele întoarse din țările grav afectate de COVID-19 și așa ar trebui tratată de absolut TOATE instituțiile aflate în slujba cetățenilor”, se arată într-o comunicare. 

Prefectul județului nu le spune oamenilor să nu se întoarcă la casele lor, ci îi sfătuiește pe toți primarii să se gândească rapid că toți cei care revin trebuie să fie cazați în spații special amenajate. „Reînnoiesc apelul către TOȚI primarii UAT-urilor vrâncene de a se implica și găsi spații de cazare pentru cetățenii întorși acasă. Doar împreună putem lupta împotriva epidemiei”, spune prefectul Gheorghiță Berbece.

Adauga comentariu