Poveste #INGgratii

Relația mea cu ING a trecut într-o fracțiune de secundă de la extraz la agonie. La cât de încântată am fost de serviciile pe care le aveam grație conturilor/ cardurilor de la ING, pe atât de scârbită sunt de vreo câteva luni și mă apasă relația cu această bancă a nimănui. Relație toxică, de care nu pot scăpa (încă). Cine ar fi crezut că voi fi vreodată prinsă într-o relație abuzivă fără să pot ieși când vreau? Eu, în niciun caz.

Prin februarie, ca să îmi meargă anul absolut superb, mă trezesc cu un mesaj, cum că mi-au fost blocate conturile, în baza unei popriri. Nu comentez, datoria certă, lichidă și... exigibilă, cum scrie la lege. Banii tot trebuie înapoiați, am greșit, plătesc. E drept, nu de bună-voie, oricum nu aveam toată suma să o pun la dispoziție și să plec. Așa că mă informez, calculez dacă pot trăi cu două treimi din salariu, merg totuși și la bancă să fiu sigură că am înțeles corect din informațiile „sfântului” Google și apoi stau liniștită. „Când vă intră salariul, veniți și faceți o cerere să vă deblocăm contul, vă ridicați banii și asta-i tot”. Or something, că de atâtea luni e posibil să nu pot reproduce întocmai discuția cu doamna amabilă de la ING-ul aflat la câțiva pași de redacția mea (din nou, un alt avantaj al faptului că aveam o relație cu ei).

Relație care însă s-a dovedit a fi extrem de nepotrivită câteva zile mai târziu, când mi se virează salariul. Nu anunțasem nimic la firma angajatoare și nici șefului meu, nu am văzut rostul. Ce pot rezolva singură, rezolv. Ori sunt femeie independentă și emancipată ori nu mai sunt! Mă duc eu fluierând la bancă, încep să spun cine, ce, unde, când, cum. În fața doamnei drăguțe, care de fiecare dată m-a servit și m-a ajutat cât a ținut de dumneaei. Numai că de data asta m-am trezit complet debusolată. Procedura nu se face în fața unui om în carne și oase, ci... telefonic. Sucursalele ING sunt ca să fie. Sau te pot ajuta până la un punct. În rest, sunați dumneavoastră la București și „se rezolvă”. Sau nu.

Nu intru în detalii că aș face o poveste fără final. Ideea e ca era o încurcătură, iar domnița de la celălalt capăt al firului, de la București, mi-a comunicat că trebuie ca angajatorul meu să emită un anumit document. Și abia apoi pot retrage salariul. Sun la angajator, draga noastră contabilă se dă peste cap și rezolvă, mă duc din nou la bancă, sun din nou la București, răspunde altă domnișoară. Reiau povestea introductivă: cine sunt, ce vreau, ce mi s-a spus să fac, ce am făcut...

Aveam să fac acești pași timp de mai bine de o lună, în încercarea de a-mi debloca salariul. Am purtat inclusiv o corespondență electronică cu executorul judecătoresc, de unde s-a trimis o hârtie, cerută de una din multele domnițe cu care am vorbit la ING. De fiecare dată răspundea altcineva, dat fiind că de la sucursala din Focșani doamnele nu aveau competența să mă ajute. Câteodată vorbeam și cu o voce masculină... cine să le rețină numele? Am înregistrările audio, le-am cerut ulterior, după ce una din domnițe s-a răstit la mine, iar o alta mi-a spus candid că ele nu au niciun superior. Oi fi țipat și eu, oi fi spus ceva... cine mă știe își poate imagina cum vorbesc când sunt „un pic” scoasă din minți. Cert e că o voce suavă de la celălalt capăt al firului mi-a spus că nu are pe cine să îmi dea la telefon, o persoană mai pregătită (exact așa am întrebat, asta îmi aduc aminte), cineva cu responsabilități, cineva care să îi coordoneze. Băi, ești nebun? Deci tu ai domnițe din astea la relația cu clienții, domnițe care unele habar nu au de proceduri și care mă asigurau că totul e în regulă și îmi deblochează contul... și NU AI UN SUPERVIZOR?

M-am jurat atunci că voi pleca de la ei cu prima ocazie. Încă nu pot, pentru că n-am încheiat socotelile. Zilele trecute mi-au trimis notificare că am să le plătesc vreo 20 și ceva de lei. Sigur, se rezolvă. Când o să îmi pot tăia cu foarfeca cele două carduri (lei și euro, că sunt client serios, ce mama zmeilor), atunci le plătesc administrarea de cont!

Una peste alta, salariul meu pe acea lună a rămas acolo, blocat. Eu îmi luasem de mult adio de la banii ăia, deși sunt destul de frumoși pentru județul și orașul ăsta. Luni întregi a stat salariul în cont, până în iunie. În iunie primesc mesaj că mi-a fost retrasă o anumită sumă din cont (mai mică decât știam eu că aveam poprită) și a mers către executorul judecătoresc. Unde s-a dus restul? Păi, comisioane și nuștiuce aveam eu să le dau, da-le-aș mai repede. Păi bine măi, nene. Nimeni nu se poate atinge de banii ăia, iar tu îți oprești ce îți trebuie ție, în loc să trimiți la executor TOT ce aveam în cont? Sau de ce i-ai ținut atâtea luni, de ce nu ai trimis din momentul 0 tot la executor? Nici nu m-am obosit să întreb ce și cum, m-aș fi enervat din nou. Plus că știu că la un moment dat o să pot renunța la relația cu ING. Visez cu ochii deschiși.  

Adauga comentariu