Ordonanța militară interpretată de avocatul Corina Săcrieru, președintele Asociației Femeilor Ortodoxe - Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei: „Sunt permise slujbele religioase cu preotul înăuntrul bisericii și credincioșii doar afară”

Ana-Corina Săcrieru, avocat în Baroul Vrancea și președintele Asociației Femeilor Ortodoxe - Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, a publicat o „interpretare juridică” a reglementărilor care privesc slujbele din biserici, așa cum au fost detaliate în Ordonanța militară de vineri noapte. Avocatul este ferm convins că Ordonanța nu interzice nimic altceva decât participarea enoriașilor la slujbe în interiorul lăcașelor de cult, iar credincioșii pot veni aproape de Dumnezeu în curte, cu condiția să păstreze distanța. „Consider pripită orice altă interpretare dată, pentru că a sta în reculegere, în fața unei biserici, la distanța de 1 m de alte persoane, pentru ascultarea slujbei religioase nu reprezintă "circulație" și, de aceea, nu i se aplică interdicția de depășire a celor 3 persoane din art. 3 al Ordonanței, articol care se referă la "circulație"”, reia explicația avocata Săcreiru într-unul din comentarii.

Mare atenție la interpretările PRIPITE !

Interpretare juridică referitoare la serviciul religios:

Ordonanța militară 1/2020 este rămasă în vigoare sub aspectul celor precizate în cuprinsul:

"Articolul 2 Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.

Articolul 3 (1) Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise. (2) Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți".

Ordonanța militară 2/2020 completează Ordonanța militară 1/2020 sub aspectul exercitării serviciului religios, prin următoarele:

"1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:

(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora".

Așadar, într-o interpretare juridică a Ordonanței militare 2/2020 publicate aseară în MOF se înțelege că sunt permise slujbele religioase cu preotul înăuntrul bisericii și credincioșii doar afară, respectând textul nemodificat al art. 3 alin. 2 din Ordonanța militara 1/2020.

Aceasta și pentru că a sta în reculegere, în fața unei biserici, la distanță de 1 m de alte persoane, pentru ascultarea slujbei religioase nu reprezintă "circulație" și, de aceea, nu i se aplică interdicția de depășire a celor 3 persoane din art. 3 al Ordonanței, articol care se referă la "circulație".

EXISTĂ două aspecte juridice esențiale peste care nu se poate trece decât cu încălcarea chiar a dispozi/iilor celor două Ordonanțe militare:

1. Rămânerea în vigoare a art 3 alin 2 din Ordonanța 1/2020

2. Lipsa identității dintre teza "statului" în fața bisericii cu respectarea at 3 alin 2 din prima Ordonanță și "circulația" de la art 3 din a doua Ordonanță”, se arată în postare.

 

Adauga comentariu