Olimpia Săpunaru în Elita României. Portret de actriță

Actrița focșăneancă Olimpia Săpunaru a acordat un interviu pe îndelete platformei Elita României, în cadrul căruia a povestit câte ceva despre activitatea și sufletul său. Oli, așa cum este cunoscută de cei apropiați, a vorbit fără ocolișuri despre parcursul său, despre proiecte și despre oamenii dragi. În interviu aflăm despre Atelier de Teatru TREIspreZECE, care „i se datorează prietenei sale de „suferințe artistice” (și nu numai!), Oana Andrei, „interfața” Casei de Cultură. Un om bun la suflet ca pâinea lui Dumnezeu”, dar și despre STEV și STEV JUNIOR, „un pui al Stagiunii Teatrale a Elevilor Vrânceni” - „cel mai stabil proiect cultural al Focșanului” care s-ar putea deschide claselor I - IV, dar și grădinițelor.

Olimpia Săpunaru a urmat cursurile Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Păpuși-Marionete la Bucureşti, însă ea e mai mult decât un actor. 

„Olimpia Săpunaru, varianta online: Almanahe, Ocale și SuperBlog

Datorită Almei pot să văd cum gândeam acum 10 ani și cum am evoluat. În scris sau prin scris, devin un om și mai liber. Și mai periculos, aș adăuga, fiindcă un om care gândește prea mult miră, bucură prea puțin și sperie. De aici și până la a fi înlăturat de societate, nu definitiv, ci cât să începi să te îndoiești de tine e un foarte mic pas. De aceea scriu! Ca să-mi amintesc de mine, în caz că cineva ar încerca să mă facă să uit.

Almanahe, acum Alma Naher (care s-ar traduce „lângă suflet”), poate deveni o cușcă în care să te simți propriul prizonier. Poate și de aceea, a apărut și Ocale, un blog de călătorii”, arată în interviu.

Olimpia Săpunaru nu lasă nimic la voia întâmplării. În Elita României povestește pas cu pas viața sa de 15 ani încoace, cum „încearcă, pe cât e posibil, să construiască o lume în care nu o poate atinge politic, nimic”, cum a ajuns un colaborator al Casei de Cultură „Leopoldina Bălănuță” din Focșani, însă aflăm și de unde vine pasiunea sa pentru teatru: „zice maică-mea că bâiguiam ceva despre asta și în copilărie. Cam până pe la 4 ani, când a murit Toma Caragiu. Atunci a murit în mine și dorința. Cel puțin în aparență. Odată cu el murise și teatrul meu, săracul. Viața are însă metodele ei de-a te contrazice și un timp am fost actriță, ceva mai târziu…”.

„...nici nu pot fi compatibilă cu un teatru alimentat de Primărie și controlat printr-un „corp de control” care verifică, din când în când, prezența la repetiții și chiar în spectacole. E hilar, știu! Fiindcă pe „corpul ăla” nu-l recomandă nimic altceva decât culoarea politică. Îți imaginezi cum sună „Cațavencu este?!” „Absent! Nu a ajuns încă, e la spital!”.

De 15 ani am ieșit din Sistem sau m-a „scuipat” el. Sau ambele, că nu m-am dumirit încă. Posibil să fi contribuit și eu, în egală măsură la „libertatea-mi”. Asta înseamnă că, dacă nu sunt în mișcare mai tot timpul, nu produc!”, explică Oli în Elita României. Întregul material, aici

Adauga comentariu