Mesajele de atenționare de pe trecerile de pietoni, ideea unui focșănean. Acesta a realizat șabloanele mesajelor și le-a donat primăriei. „Sunt convins că prin astfel de inițiative putem să facem ceva frumos”

Ieri în Focșani au apărut primele zebre cu mesaje, prin care pietonii sunt avertizați asupra modului în care trebuie să se comporte atunci când traversează strada. Pentru ca acest lucru să se întâmple, într-adevăr și-au dat mâna autoritățile (Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și Primăria Focșani), însă nimic nu ar fi fost posibil fără entuziasmul unei persoane. Focșăneanul Nelu-Năstase Surăianu este cel de la care a plecat această idee, și nu doar atât. Focșăneanul este și cel care a realizat șabloanele care vor fi folosite pentru a inscripționa mesaje pe trecerile de pietoni.

Până în toamnă, pe toate trecerile de pietoni din zonele aglomerate ale orașului și cele din apropierea școlilor vor exista astfel de mesaje: „Nu alerga!”, „Asigură-te!”, Ia-ți copilul de mână!”, „Coboară de pe bicicletă!”, „Lasă telefonul!”.

„Această idee mi-a venit după ce am citit niște știri despre astfel de mesaje în Făgăraș prin aprilie-mai. Și am gândit că am putea regăsi și în Focșani astfel de mesaje pe trecerile de pietoni, iar de la idee până la faptă nu a fost decât un pas. Am luat legătura cu un prieten mai vechi pentru a gândi /realiza șabloanele, iar după ce le-am realizat am înaintat actul de donație către Primăria Municipiului Focșani. Au fost receptivi la această idee și iată rezultatul final!

Sunt convins că prin astfel de inițiative putem să facem ceva frumos, cum de altfel sunt convins că dacă nu putem facem lucruri mari, măcar să încercăm a face lucruri mici într-o manieră mare. Ține de noi, doar de noi! Cred că dacă fiecare s-ar implica puțin câte puțin... am putea face multe. Din informațiile pe care le dețin, săptămâna viitoare vor continua cu celelalte zone ale orașului. Ieri au fost prin sud pentru că nu este atât de aglomerat, mai ales în cursul zilei. Eu voi susține ideea de a fi peste tot”, ne-a spus Nelu-Năstase Surăianu.

Adauga comentariu