Ion Ștefan, cu grinda aproape „curată”. „A plătit pe ultimii cinci ani, pentru că restul s-au prescris”, recunoaște primarul, care explică și ce alte „angarale” îl mai urmăresc pe ministrul Dezvoltării

Ministrul Ion Ștefan nu a mințit luni în direct, când a spus că a făcut plăți la ghișeul Primăriei Focșani, pentru a acoperi „scăparea” la taxe și impozite. Edilul Cristi Misăilă ne-a confirmat că fostul său contracandidat la primărie, ajuns ministru în Guvernul Orban, a achitat mai bine de 14.000 lei, însă, a adăugat acesta, încă nu sunt toate actele în regulă.

A plătit, în baza procesului verbal de inspecție fiscală și a unei schițe cadastrale pe care a întocmit-o un topometrist. Dar procesul verbal de recepție finală al lucrărilor tot nu este întocmit, regularizarea de taxă pentru autorizația de construire tot nu este făcută, iar taxa la Inspectoratul de Stat în Construcții nu este plătită. A plătit pe ultimii cinci ani, pentru că restul s-au prescris, aproximativ 14.500 de lei. În jur de 8.600 de lei era debitul, iar diferența o constituie majorările”, ne-a declarat primarul Misăilă.


Cristi Misăilă ne-a explicat și că toate verificările au plecat de la unele declarații date de Ion Ștefan, legate de mărimea casei sale, subliniind totodată că în Focșani au mai fost descoperite cazuri similare: „Au fost verificate toate autorizațiile de construire unde nu existau procese verbale de recepție finală, cu 10 ani în urmă. Au fost multe situații, unii le-au reglat, s-a dovedit că o parte nu au mai declarat ulterior, alții nu au construit

Luni, la Digi, Ion Ștefan asigura că nu mai figurează cu restanțe la primăria pe care a vrut în 2016 să o conducă.

Nu am nicio datorie la Primăria Focșani, am plătit toate impozitele datorate. Nu am o casă mai mare decât cea din acte, în acte este înregistrată conform autorizației, o casă de 528 de metri pătrați. Așa are și astăzi casa, tot 528 de metri pătrați, casa e construită acum 20 de ani, eram un băiat tânăr, frumos și inimos. ...Vreau să vă spun că sunt mândru de ceea ce am făcut atunci. Eu nu am astăzi nicio datorie.

...Nu dimensiunea casei a fost problema, ci procesul-verbal de predare primire, de intabulare. După audieri (în comisiile de specialitate, înainte de învestire - n.r.) am constatat că există o diferență de taxe care ar fi trebui plătite de familia mea. După acel moment de la audieri, am făcut toate demersurile posibile și imposibile cu primăria și am re-măsurat casa, am făcut expertiză, am făcut evaluarea, am făcut toate demersurile, iar după cinci luni am finalizat acest proces de intabulare al casei. Despre așa ceva este vorba”, explica ministrul Dezvoltării.

Și aici o scăpare, pentru că primarul Misăilă, intrat în direct la Digi prin legătură telefonică, i-a spus ministrului focșănean și ce dimensiune apare în acte. La acea dată, primarul spunea că nu s-a stabilit suma pe care Ion Ștefan o are de achitat, ci doar diferența de la 91 metri pătrați la 562 metri pătrați. 

Sursa Foto: Google maps

Adauga comentariu