Între vocație și datorie! Plutonierul Ciprian Nițu desemnat pompierul lunii iulie!

Plutonierul Nițu Ciprian a fost desemnat ”Pompierul lunii iulie 2019”. Distincția l-a bucurat foarte tare. Ne-a zis că acesta e cel mai frumos cadou pe care îl primește de ziua lui. Ieri, 14 august, colegul nostru a împlinit frumoasa vârstă de 32 ani, ocazie cu care îi urăm din nou ”La mulți ani!”. Este doar o coincidență, cadoul fiind binemeritat. Misiunea de stingere a unui incendiu din data de 02 iulie a.c., în care a salvat o mamă cu trei copii, precum și implicarea, spiritul de echipă, curajul și devotamentul l-au remarcat ca fiind un pompier valoros.


Așadar, în data de 02 iulie printr-un apel la numărul unic de urgență 112 era anunțat un incendiu la subsolul unui bloc din orașul Panciu. Comandantul de echipaj, plutonier Nițu Ciprian, știa de la exercițiile și antrenamentele la care participase cât de dificile sunt astfel de intervenții din cauza fumului dens, așa că s-a echipat imediat.

Când a ajuns la fața locului din subsol și de pe casa scării ieșea fum fără a se vedea însă flacără. Acest lucru îngreuna oarecum operațiunile de stingere deoarece trebuia localizat focarul cât mai repede. Prima măsură luată concomitent cu efectuarea recunoaștrerii în teren, a fost cea de evacuare a persoanelor aflate în interior. Totodată, s-a trecut la realizarea dispozitivului preliminar de intervenție.


Primordial în orice misiune este salvarea persoanelor, prin urmare plutonierul Nițu Ciprian a început numaidecât verificarea apartamentelor. Până la etajul al doilea părea că toți locatarii reușiseră să părăsească imobilul. După ce a bătut puternic într-o ușă a rămas surprins când o mămică cu trei copilași mici, până în șase ani, i-a răspuns speriată. Femeia nu știa ce se întâmplă, avea unul din copii în brațe, ceilalți doi se jucau. Salvatorul nostru a informat-o despre situația existentă rugând-o să rămână calmă că totul va fi în regulă.

Sub presiunea timpului, Ciprian a luat doi copii în brațe și i-a evacuat din clădire predându-i echipajului SMURD. Fumul devenea din ce în ce mai dens, de aceea a urcat din nou în grabă să scoată și mama cu copilul. După ce i-a văzut în siguranță, Ciprian s-a întors să controleze restul apartamentelor. Din fericire nu a mai găsit pe nimeni.


Știind că nimeni numai este în pericol, împreună cu un alt coleg a trecut la localizarea focarului. În subsol nu se mai vedea nimic, era temperatură ridicată, întuneric și mult fum. Înauntru erau numeroase boxe închise cu lacăte. Pentru a depista locul focarului, fiecare boxă trebuia verificată iar acest lucru necesita timp din cauză că deschiderea se făcea forțat. Și-a dat seama că a găsit focarul când a văzut în jurul ușii unei boxe spuma izolatoare topită, la fel era și poliestirenul cu care era căptușit plafonul. Incendiul, provocat de un scurtcircuit electric, a fost lichidat fără pagube însemnate.

Au ars doar hainele depozitate în interiorul boxei respective. Întreaga misiune a durat aproximativ o oră, totul s-a petrecut rapid și fără probleme datorită profesionalismului întregii echipe. Apreciem însă în mod deosebit aportul pe care l-a avut plutonierul Nițu Ciprian. Promptitudinea cu care a acționat a dus la evitarea unei tragedii și a contribuit la succesul intervenției.


La înmânarea diplomei ne-a spus că e pentru prima dată când salvează persoane dintr-un incendiu, declarând că în cei șapte ani de când este pompier profesionist aceasta este cea mai frumoasă intervenție. Recunoaște că în momentul evacuării mamei și copiilor gândul i-a zburat acasă la soție și la fiul lui de aproape doi ani. La fel de neajutorați sunt și ei când el pleacă la serviciu dar crede că familiile pompierilor sunt protejate tocmai pentru grija pe care aceștia le-o poartă celorlalți. Și-a dorit mult să ajungă salvator.

A învățat temeinic pentru examenul de admitere la Școala de Subofițeri ”Pavel Zăgănescu” Boldești dar are satisfacția că acum face ce îi place. În anul 2012, la absolvire a fost repartizat la ISU Vrancea, Stația de Pompieri Panciu. De atunci și până în prezent s-a evidențiat prin rezultate foarte bune dovedind o pregătire riguroasă.


Pentru titlul obținut mulțumește întregii echipe, fiecare are meritul lui: „fără colegii mei nu aș fi reușit, aș fi fost doar un simplu om care încerca să stingă un foc. Când vorbim de un incendiu, acesta nu poate fi lichidat decât în echipă. Faptul că întotdeauna acționăm în binom, ne susținem unul pe altul, asta ne face pompieri.”


Din nou avem motiv să fim mândri de un coleg de-al nostru. Plutonierul și comandantul de echipaj Nițu Ciprian este un membru important al echipei noastre, pe care cu toții îl felicităm pentru realizările sale și îi dorim ca în continuare să rămână la fel de ambițios și perseverent.

 

Cristina Pîrvu - purtător de cuvânt ISU Vrancea

Adauga comentariu