Inspectoratul Școlar Vrancea încearcă resuscitarea învățământului dual în județul nostru

Inspectoratul Școlar Vrancea mai face o încercare de resuscitare a învățământului dual și profesional în județul nostru. Pentru acest lucru, în colaborare cu instituția prefectului, ISJ a demarat în urmă cu o lună un proiect intitulat „Caravana meseriilor”, devansând astfel o acțiune similară organizată de Ministerul Educației și Cercetării, o campanie numită „Meseria face diferența”.


Prin „Caravana meseriilor”, ISJ își propune o promovare a învățământului profesional în rândul copiilor, viitori elevi, și ai părinților acestora. În parteneriat cu mai mulți agenți economici din Vrancea, reprezentanții Inspectoratului Școlar vor vizita școlile din județul nostru, acolo unde vor prezenta domeniile și meseriile ce pot fi studiate în școlile de profil.


Practic, se va încerca o schimbare a mentalității părinților, care preferă pentru copiii lor specializări în matematică, limbi străine ori informatică, asupra școlilor profesionale și învățământului dual.


„De foarte mulți ani învățământul românesc promovează rezultatele olimpiadelor, în principal, la matematică, română, engleză etc, dar nu am reușit să promovăm și talentul și calitățile copiilor în multe alte domenii. Din punctul meu de vedere, un copil talentat la dans, de exemplu, este la fel de bun ca unul talentat la matematică”, declară inspectorul general adjunct al ISJ, Gabriela Marchitan.


Dacă în ceea ce privește învățământul profesional Vrancea stă binișor (dar mult mai prost ca alte județe ca Brașov, Sibiu, Bihor sau Brăila), cu 24 de clase și peste 600 de elevi în toate instituțiile școlare din județ, învățământul dual a dat chix cu succes în județul nostru.


Dacă la nivel național proiectul a început cu 2.600 de elevi, numărul acestora dublându-se până în prezent, în Vrancea acesta a murit din fașă. În 2018 Liceul nr. 2 a încercat înființarea unei clase în parteneriat cuun agent economic, însă doar trei copii s-au arătat interesați de ofertă.


„În Vrancea acesta este un punct slab întrucât nu am reușit să realizăm măcar o clasă de învățământ dual, asta pentru că, probabil, nu am lucrat suficient la promovarea sa.


Vrem să promovăm învățământul dual. Totodată cred că nu putem să rămânem nepăsători la evoluția tehnologică din ultimii ani. Elevii și părinții trebuie informați astfel încât să poată urma un traseu educațional corect”, a mai spus Gabriela Marchitan.

 

Adauga comentariu