Incident la sediul IȘJ Vrancea, reclamat de adjunctul instituției. Aurel Șelaru spune că soțul unei profesoare l-a amenințat și i-a creat o stare de temere

Un focșănean de 47 de ani este acuzat că l-a amenințat pe adjunctul Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, atât în sediul cât și în afara instituției. În această situație, a fost demarată o anchetă, iar zilele acestea, Maricel L. a fost trimis în judecată sub acuzația de amenințare. Potrivit declarațiilor lui Aurel Șelaru, focșăneanul - lăcătuș mecanic de profesie, i-ar fi creat o stare de temere pentru mai mult timp, în condițiile în care l-ar fi avertizat că este în siguranță doar la sediul IȘJ. „Aici ești inspector general, dar pe stradă am eu grijă de tine. Ai să vezi tu ce pățești!”, ar fi fost cuvintele folosite de inculpat.

În rechizitoriu se arată că partea vătămată - în speță adjunctul IȘJ Vrancea - ar fi primit primele amenințări chiar într-un birou din sediu, unde se afla împreună cu inculpatul, soția acestuia și cu inspectorul pe managementul resurselor umane. Situația ar fi degenerat după ce soției inculpatului i-a fost respinsă o cerere de încadrare pe un post de suplinitor. Dacă inculpatul spune că tot ce i-a solicitat adjunctului Inspectoratului a fost să îi indice temeiul legal în baza căruia i-a fost refuzată soției sale încadrarea, fără a profera amenințări sau altceva, Șelaru are o altă variantă, care a și ținut pentru a se face încadrarea juridică a faptei.

Astfel, Aurel Șelaru a povestit cât de frică i-a fost când inculpatul l-a amenințat chiar în birou, că discuțiile au fost tensionate, iar Maricel L. a avut un comportament verbal ostil, ca și atitudinea. Mai mult decât atât, adjunctul IȘJ Vrancea a mai relatat în fața anchetatorilor că inculpatul l-a defăimat și la ieșirea din instituție, l-a amenințat din nou, spunându-i că îi rupe picioarele. 

Adauga comentariu