Domnu' „viitor primar” are spital în buzunarul de la spate. Mai bine ați învăța să scrieți în română, în loc să faceți promisiuni aberante

Cam devreme pentru campanie electorală pe segmentul „alegeri locale”, însă la cum a ajuns politica în ziua de azi, orice este posibil. Aflu în această dimineață că orașul meu natal, Mărășești, oraș în care încă locuiesc părinții mei - Dumnezeu să le dea sănătate, va avea spital. Da, spital, pe care aproape că a și început să îl construiască/ să îl resusciteze „viitorul primar al orașului Mărășești” - după cum singur se intitulează. Pe lângă faptul că abia a început o timidă campanie internă pentru desemnarea candidatului liberal la fotoliul de primar al mizerului Mărășești, domnul Daniel Drăgan nu numai că își dă ca sigură candidatura, ci și victoria. La fel de posibil, în aceste condiții, este și existența unui spital în Mărășești. Până la urmă, de ce nu?

De ce nu, atât timp cât „viitorul primar al orașului Mărășești” a vorbit dumnealui cu niște doctori și miniștri, care i-au garantat că locuitorii de aici vor avea îngrijiri medicale de top? Păi nu știe tot Bucureștiul de permanentul candidat la Primăria orașului Mărășești?

Știe firește domnul „viitorul primar al orașului Mărășești” că orașul a avut un spital, pe Cuza Vodă. Unitate care era păzită permanent de câinii agresivi, cel mai probabil hrăniți de personalul de aici. Hrăniți, însă nu și ținuți în interiorul unității - transformate din spital în cămin de bătrâni, pe care onor „viitor primar al orașului Mărășești” o conducea. Domnul Drăgan a și ținut cu dinții de postul de director al Căminului de persoane vârstnice „O nouă șansă” din Mărășești, judecându-se pentru funcție, atunci când a fost un pic dat afară. Și poate ar mai trebui spus că această instituție era și este în subordinea Consiliului Județean Vrancea. (V-ați prins?)

Ei, dar nu ne pricepem noi la manageriat? Aproape la fel de bine ca la comunicarea în limba maternă, română. După cum am și observat personal, la o a treia încercare de lecturare a postării, când am reușit să trec peste exprimare și greșelile gramaticale.

P.S. 1: Acum vor urma întrebările: Dar cine ești tu să mă critici pe mine?

Pe scurt, nimeni. Nici măcar votant în Mărășești nu sunt, dar cred că îmi pasă mai mult de oameni decât de ciolan.

P.S. 2: Curiozitate personală: Vă plătiți cotizația de membru PNL la Mărășești sau la Focșani?

Unii zic că v-ați încurcat un pic și ați ajuns să nu mai plătiți nicăieri, chiar dacă sunteți, vorba aia, „viitorul primar al orașului Mărășești”, ca membru PNL.

P.S. 3: V-au mai rămas pe stoc medicamente expirate pe care să le împărțiți alegătorilor în campanie?

Întreabă oamenii, nu zic eu.

Atâtea infamii, zău... domnule viitor primar al orașului Mărășești...

Adauga comentariu