Cum a fentat „mama” lui Oprișan plata impozitului timp de mai bine de un an pentru apartamentul din blocul ridicat în București pe terenul deținut împreună cu Nicușor Constantinescu, Radu Mazăre&Co. Blocul s-a înălțat fără autorizație de construire!

Două instanțe de judecată au analizat în 2016  - 2017 o acțiune a nu mai puțin de 27 de reclamanți, printre care și Lucia Gherarde, referitor la impozitul pentru proprietatea din București. Este vorba despre un apartament din blocul de locuințe ridicat pe două terenuri deținute de pensionara Lucia Gherarde alături de mai mulți afaceriști și oameni politici din țară, așa cum reiese din declarația de avere a lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța. După cum deja știm, Marian Oprișan a fost sincer într-un final și a spus că „mama mea sunt eu”, deci putem spune că președintele CJ Vrancea fusese luat în vizor de finanțe. Ce nu apare pe niciuna dintre declarațiile lui Nicușor Constantinescu, în prezent închis în penitenciar, este faptul că pe terenuri a fost ridicat acel bloc, pentru care proprietarii nu au plătit impozitul în discuție.

 

Din acțiunea înregistrată în iunie 2016 la Tribunalul București rezulta că reclamanții solicitau anularea unui act administrativ emis de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 - decizii de impunere, restituirea sumelor achitate în baza acestor decizii, dar și obligarea organului fiscal la plata de „daune interese, cuantificate la o sumă echivalentă cu dobânda de 2,1% pe lună, achitate în baza calculului eronat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată”. În ceea ce o privea pe Lucia Gherarde - „mama mea sunt eu”, proprietara în acte, decizia de impunere data din 30 martie 2016, când „locuia efectiv acolo”!

Prin Contractul de asociere din data de 07.01.2009 coproprietarii terenurilor asupra carora s-a edificat clădirea în discuție au convenit edificarea în regie proprie a unui imobil tip... din S+P+4/5 E pe terenurile din București, nr. 113B și nr. 121B (ulterior nr. postal unic pentru ambele terenuri 121B), contract înscris în cartea funciară”, se arăta în acțiune, publicată în cuprinsul motivării soluției preluate de Rolii.

Tot de aici aflăm că fiecare dintre cei 27 de reclamanți (mulți soț și soție) dețin o suprafață construită egală cu cea a terenului cumpărat inițial: „un coproprietar deținător al unei cote părți determinate de teren de 20% urma să dețină o cotă parte de construcție determinate tot de 20%. ...noi, coproprietarii cotelor individualizate de teren, ne-am asociat pentru ca, împreună, organizat, să construim în regie proprie câte un apartament (respectiv, mai multe apartamente în cazul unora dintre noi). Fiecare dintre coproprietarii de teren a cunoscut încă de la debutul edificării construcției exact ce construiește, ce apartament își dorește și unde va fi respectivul apartament localizat în cadrul construcției, precum și modalitatea individuală de personalizare a fiecărui apartament (număr camere, dotare bai ș.a.). În acest mod a fost edificat blocul de locuințe situat in București, (Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești - n.r. ) nr. 121B. Autorizația de construire a fost emisă pe numele tuturor coproprietarilor și precizat numărul de apartamente pe care fiecare dintre aceștia dorea să și-l/le construiască pentru sine”, se mai arată în sursa citată.

Problema a fost de fapt că, din acte rezulta că toate lucrările au fost finalizate în 2013. Însă, după emiterea unei prime autorizații de construire pentru patru etaje, poliția a făcut ceva verificări, constatând în 2011 că blocul se ridica mult mai înalt față de ceea ce scria în acte. S-a impus intrarea în legalitate, însă după aceasta a intrat și Direcția de Impozite și Taxe Locale (DITL) Sector 1 pe fir: unde era impozitul care trebuia plătit? De aici și decizia de impunere. „Schepsisul” era următorul: proprietarii s-au prevalat de faptul că la data controlului efectuat de poliție clădirea încă nu era gata când, de fapt, se efectuau lucrări la etajele în plus și la alte spații comune (mărirea parcărilor și căilor de acces), care nu aveau legătură cu apartamentele deja edificate, pentru care trebuia plătit impozit. O altă scuză a proprietarilor a fost aceea că decizia de impunere era la comun și nu individualizată.

La data de 30.12.2011, considerată de organul fiscal ca fiind data finalizării lucrărilor, situație confirmată și de reprezentantul Poliției Locale Sector 1, construcția avea elementele constitutive ale unei clădiri, lucrările suplimentare realizate (lucrări de supraetajare cu un nivel locuință colectivă, extinderea subsolului și a parterului, modificarea sistemului rutier de acces în subteran, modificări interioare și reconfigurarea volumetrică a fațadelor, inclusiv instalațiile interioare aferente) nefiind de natură să conducă la nedatorarea impozitului pe clădiri. Cu excepția lucrărilor de supraetajare (care puteau determina recalcularea impozitului pe clădiri stabilit la finalizarea lucrărilor efectuate în baza autorizațiilor de construire nr. 616/63/S/xxxxx/04.09.2009 și nr. 419/28/S/xxxxx/ 21.10.2010), celelalte tipuri de lucrări nu sunt de natură să conducă la nedatorarea impozitului pe clădiri de către coproprietari”, arăta DITL.

Imobilul a avut elementele structurale ale unei clădiri, respectiv pereți și acoperiș peste data de 30.11.2011. Înainte de a depune cererea pentru cea de-a treia autorizație de construire (S+P+6E) coproprietarii terenurilor au reiterat prin acordul comun modalitatea în care își împart clădirea în curs de execuție: ce apartament revine în proprietatea cărui coproprietar de teren modul în care va fi atribuit în proprietate apartamentul adăugat clădirii la etajul 6 care va fi procentul fiecăruia din spațiile comune ale blocului. ...s-a depus în data de 09.02.2011 cererea pentru eliberarea certificatului de urbanism pentru regimul de înălțime S+P+6E. Clădirea era în curs de edificare, au avut loc lucrări de supraetajare, extanderesubsol, parter, modificări interioare etc”, se arăta în acțiune.

De fapt, nu se ceruse o nouă autorizație, pur și simplu. În baza autorizației deja existente, proprietarii se înălțau mai mult decât le era plapuma, aveau să constate polițiștii.

 

DITL a statuat în sensul că ne aflăm în fața unei clădiri finalizate încă de la data de 30.12.2011 (iar nu de la data de 28.02.2013 când a fost întocmit Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor). Or, din moment ce susținerile DITL sunt în acest sens, este clar ca imobilul ...nu putea fi decât unul compartimentat în interiorul fiecărui apartament. Așadar, în orice variantă, chiar acceptând opinia DITL în sensul că impozitul se datorează încă de la 30.12.2011 (chestiune care nu face obiectul acestei acțiuni), noi, coproprietarii (și de altfel și autoritățile competente) nu aveam cum să nu știm cu precizie numărul de metri pătrați ai fiecărui apartament”, scriau cei 27, prin avocata lor, Simona Bărăscu.

Tot în acțiune se arăta că proprietarii nu au contestat sumele aferente anului 2016, pe care le plătiseră, ci doar modul de calcul și penalitățile aplicate pentru perioada 30.12.2011 - 28.02.2013 (data procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor), stabilit în funcție de cota de proprietate deținută din teren.

Nemulțumirea reclamanților vizează în esență aplicarea dispozițiilor art.251 alin.8 CF, potrivit cu care „În cazul clădirii utilizate ca locuință, a cărei suprafață construită depășește 150 de metri pătrați, valoarea impozabilă a acesteia, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1)-(7), se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătrați sau fracțiune din aceștia”, dispoziții a căror aplicarea a condus la majorarea substanțială a valorii impozabile.

Însă, așa cum s-a arătat, până la întocmirea procesului verbal din 28.02.2013 bunul edificat de reclamanți în comun nu era fracționat, ci numai dreptul lor de proprietate era stabilit la o cotă-parte din bun. Prin urmare, cum sarcina fiscală urmărește bunul, în mod corect a fost calculată valoarea impozabilă în raport de întregul imobil care, la acea dată, nu era fracționat în materialitatea lui. În raport de considerentele expuse, constatând că deciziile de impunere au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, instanța apreciază contestația formulată în contradictoriu cu pârâta ca neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge în consecință”, a fost soluția de fond, preluată de Rolii.

În ianuarie 2017, reclamanții făceau recurs, reprezentați fiind de aceeași avocată Simona Bărăscu. Și Curtea de Apel s-a pronunțat însă în defavoarea lor, de această dată definitiv, în aprilie 2017. 

Concluzia a fost că „din actele dosarului nu reiese că, cel puțin până în anul 2013, reclamanții ar fi convenit asupra încetării coproprietății printr-un înscris care să consfințească partajarea imobilului și care să fi fost înscris în cartea funciară, pentru a fi opozabil terților, inclusiv organelor fiscale. Dimpotrivă, din convențiile menționate mai sus reiese intenția fermă a acestora de a menține starea de coproprietate supra imobilului. ...În plan fiscal, consecința este că impozitul se calculează pe întreaga clădire, iar nu pentru fiecare unitate locativă, deoarece niciunul din coproprietari nu deține un drept exclusiv de proprietate asupra unei porțiuni determinate din clădire”, a fost opinia instanței.

Adauga comentariu